Ca tot sunt in tren spre casa, la 161 km/h, si fara nici un sunet de sine ori binecunoscutul tum-tum, vroiam sa mentionez cateva lucruri despre ce au reusit spaniolii sa construiască si pe acest plan.

Nu știu cum de e posibil sa ajungi mai rapid decat pe autostrada – probabil ca tunelurile prin care trecem au fost facute sa păstreze directia cat mai dreapta – dar modul in care arta trenurile acestor oameni, e mai ceva ca interiorul avioanelor. :-)

Rar trec trenurile prin zone de oraș, iar cand o fac au protecția de perete tip sticla pentru sunet, folosita si la autostrazi – pentru cunoscatori. Si aici cred ca e ceva ce ar trebui sa refacem de la 0 – intreaga infrastructura feroviară, cu statii si trenuri de asemeni. Altfel ar fi doar o peticeala.

Pentru a evita zonele de oraș, fie merg prin zone de pădure / deal (cu privelniste minunata), fie au sapat santuri ori s-au ridicat pe stâlpi. E enorm de munca, clar. Dar rezultatul e excelent.

Cat timp mi-a luat sa scriu acest post, trenul a mers o distanță de peste 100 km. Undeva peste 20 minute. Uimitor, nu? :)

Noi am decis ca orice zbor facut din aeroportul SCQ sa fie precedat de o excursie de tren din Coruna. Mult mai comod drumul, de 2-3 ori mai rapid, si probabil si mai ieftin (6.85 EUR dus).

O sa incerc sa pun un film si cateva poze – sa auziti si voi cum se deplaseaza in liniște, si sa vedeti cum arata transportul in comun, la alti europeni.

In aeroport fiind, am decis sa-mi acord putin timp pentru a-mi descrie sentimentele de neputinta, fata de ceea ce consider a fi cea mai grea mostenire lasata de comunisti – blocurile de locuinte, in speta – arhitectura dezgustatoare a acestora.

Am strabatut azi tara dintr-un capat in altul, catre aeroportul Otopeni, si fiecare oras prin care am trecut e mai urat ca celălalt, totul culminand cu Bucureștiul. Cred ca are efect demoralizator si structura abandonata, care te intampina in gara de nord. O frumusete.

Daca ar fi fost doar situația Iasului, lucrurile ar fi fost altfel. In schimb e la fel in fiecare oras – blocuri gri, carpite cu panouri colorate vesel in nuante se portocaliu, verde ori crem. Multe dintre ele, asemeni unui puzzle, sub a caror lipsa a pieselor se vede griul ramas din fatada anterioară, spre rusinea bietilor proprietari care nu au putut sa isi asume peticirea suprafetei alocate apartamentului lor; blocurile arata mai ciudat si colorat ca înainte. O idee proasta, executata prost.

Geamuri mici si structuri de tip cutie de chibrituri. Si praf, mult praf.

Pentru a completa peisajul sinistru, strazile intra in aceeasi armonie, carpite an de an (in cel mai bun caz) cu noi straturi – inutile – de asfalt, marginite de stalpi infipti ca niste mastodonti antici, ce sustin umbrele cablurilor ce apasa mult prea greu pe structura firava a acestora. Ori cum imi place mie sa zic – bine ai venit in Bucuresti unde e mereu noapte. :)

Este o vedere trista pentru un ochi cu proaspete amintiri de civilizatie. Si ma gândeam, cum am putea noi sa schimbam situația de fata?

Sa zicem ca putem ingropa cablurile (nu asa romaneste, ci gandind o structura moderna pe viitor, care sa permita si extinderea retelelor, dar si interventia ușoară). Ar fi un efort, pare-se pentru bucureșteni, prea mare. Dar nu imposibil.

Străzile? Si ele ar putea fi largite, schimbate, refacute ori imbunatatite. Autostrazile lipsesc, insa e doar o chestie de timp. Se vor rezolva in cateva zeci de ani.

Dar cu blocurile ce facem? Cine poate suporta costuri de milioane de euro pentru a rade cartiere întregi de locuințe? Cine poate proceda asemeni modului in care s-a procedat la Iasi pentru o prea mica suprafața din oras, cu Palas-ul?

Eu vad asta a fi singura solutie pentru a schimba imaginea, la propriu de data asta, a Romaniei. Ras totul, si construit de la 0, pe termen lung.

Care va fi generatia care va suporta acest efort? Sigur nu noi.