This post has 5 comments | Post your comment

• Andrei Potorac
  
• on June 6, 2010 at 5:57 PM

  Nu ştiu care sunt pașii și nici cine trebuie să îi facă.

  Cum faci sa se schimbe legea acolo unde nu e in folosul cetateanului, iar apoi sa fie respectata de toţi?

  Cum dai putere fortelor de ordine pentru a interveni prompt, fara ca aceştia sa inteleaga puterea greşit?

  Cum mobilizezi puterea politica pentru a se solidariza cu populaţia si a face proiecte nationale cu impact imediat?

  Cum mobilizezi oamenii pentru a se implica in viitorul Romaniei in mod direct?

  Cum trecem de la a discuta aceste lucruri, la a fi parte din acţiunea comuna de a le construi?

  Cum schimbi mentalitati?

  Cum reusim sa ne impunem intr-o piaţa internaţională cu produse si servicii româneşti pentru a strânge resursele necesare?

  Cum pot sa mă conving pe mine însumi ca noi suntem generatia de sacrificiu?

  Dacă iesim in strada, si atât, nu se rezolva nimic. Dacă iesim in strada si se ajunge la violenta pentru a schimba puterea, nu se rezolva nimic. Lipseste o constiinta generală a faptului ca nu e imposibil sa ajungem pe ceilalţi din urma, doar ca am esuat in ultimii 100 de ani.

• Andrei Potorac
  
• on June 6, 2010 at 5:42 PM

  Dă-mi voie să îți răspund cu o întâmplare care m-a marcat.

  Veneam din Germania. Fusesem împreună cu Antonia in vizită la un prieten din copilarie. Când am ajuns in gara din Bucuresti, am intrat in vorba nu îmi aduc aminte cum, cu doi băieţi tineri. Ambii aveau sub 20 de ani. Unul era italian, celălalt roman. Venise in vizita la prietenul sau din Romania, exact cum fuseseram si noi. Ne-a amuzat lucrul asta si am trecut de la un subiect la altul, in cele câteva ore petrecute in statie, aşteptând trenul spre Iasi.

  Surprins am fost de faptul ca vorbea romaneste foarte bine, având bineinteles un accent aparte. Dar ce ne-a marcat mai mult era pasiunea sa față de Romania. Ştia mult mai mult decât noi despre istoria noastră, cunostea citate din marii poeti romani, in care mentioneaza despre bogatiile ţării noastre.

  Ne spunea despre cum italienii au pornit de la 0 după razboi, dar cu un plan bine pus la punct. Cu infrastructura, si apoi casele, locurile de agrement, etc.

  Ne spunea despre Ceausescu si îl compara cu Musolini. Era clar ca avusese multe discuţii cu prietenul sau roman pe seama prezentului sumbru al ţării noastre. Asta se întâmpla in 2007.

  Poate nu avea dreptate in tot ce spunea. Dar vârsta sa frageda si faptul ca era încărcat cu atât de multă pasiune pentru tara noastră m-au făcut sa realizez ca ne lipseste ce avea el – patriotismul fata de propria tara, cunostintele despre ce am avut si motivul pentru care suntem aici, dar mai ales incapacitatea de a ne mobiliza si face ceva.

  Nu ştiu ce se poate face, dar dacă ne plangem cu toţii, nu se va mai putea face nimic in curând. Si nu vorbesc despre revoluţii cum am avut. Cei care ne conduc au fost aleşi de majoritatea romanilor care au mers la vot (cred).

  Mai rău este ca nu sunt convins ca tinerii pot, in tara asta, sa facă o schimbare. Nu se mai produce aproape nimic. Locurile pe care le numim oraşe sunt triste si gri. Ar trebui regandit totul si început de la 0. Altfel tot peticim un drum pe care nu vom putea merge niciodată cu viteza.